Căcăţelul de Căţeluş a.k.a. Doggie Poo

Date fiind circumstanţele (festivităţile pascale), m-am decis să mă uit la filme cu tentă religioasă. Drept urmare, după ce am revăzut The XXX-orcist (it does just what the title implies), i-a venit rândul şi lui Doggie Poo pe care îl căutam de ceva vreme.

Doggie Poo e un film coreeano-religios (din care învăţăm că Dumnezeu iubeşte orice, chiar şi căcăţeii de câine !!!!!!!!!!!!!!) despre UN CĂCAT. For real real, not for play play.

Căcăţelul, născându-se din curul unui câine la începutul filmului, descoperă că, fiind căcat, nu ai foarte multe posibilităţi în viaţă şi că nici măcar găinile (care-s cele mai de căcat piese de mobilier de grădină) nu vor să te mănânce. Evident că dup-aia dă peste o plantă şi bla bla planta are nevoie de căcat ca să crească.

Oricum, filmul este de o smiorcăială extraordinară şi de un patetism însinistroşant. If you wanna reach my heart, nu încerca să faci asta cu un căcat care plânge 3/4 din film. It won't work.

În concluzie, dracu ştie ce aveau coreenii în cap când au făcut bijoux-ul acesta cinematografic. Cert e că trebuie văzut neapărat mai ales pentru faptul că îţi inculcă faptul că răhăţeii de căţel sunt din cale afară de loveable şi huggable dar şi că se smiorcăie mai rău decât o virgină în pulă.

And now, pict00rz.