Auzenii

1.       Basement Jaxx – Scars

Nu am fost niciodată fan Basement Jaxx, pur şi simplu mi s-au părut un gimmick dance cât de cât OK dar nu excelent. „Scars” confirmă acest lucru, cu o (foarte) mare excepţie.

Albumul e plin de guest appearances, printre care: Santigold, Sam Sparro, Lightspeed Champion şi Yoko Ono. „Day of The Sunflowers – We March On” e marea excepţie de care vorbeam mai devreme. E o demenţă de-a lu’ madam Yoko, cu tot cu schelălăielile clasice ale dânsei. Mi-a foarte adus aminte de „Yes, I’m a Witch” pe care l-am adorat.

Restul melodiilor nu sunt fantastice, unele din ele fiind absolut odioase: „She’s no good” este fiul bastard şi mutant al la fel de oribilului „Mambo No.5”, „What’s a girl gotta do” este un fel de „period piece” absolut jenant.

6/10

 

2.       Blondie – The Curse Of Blondie

De-ăsta de-abia acum mi-am adus aminte că nu l-am ascultat niciodată but it’s never too late.

„The Curse of Blondie”, lansat la 4 ani după „No Exit” (da, da, ăla cu „Maria”) este, momentan, ultimul album Blondie. 

Ca să continui ca un retard: mie mi-a plăcut. Mult. E altceva decât „No Exit” (şi ăla mi-a plăcut). Încă nu mă pot decide care din cele două îmi place cel mai mult dar tind spre „The Curse Of Blondie” poate pentru că sună cât de cât a chestiile lor mai vechi. Which is good. Of course, it’s no „Parallel Lines” sau „Autoamerican” da’ nu avea nimeni pretenţia asta.

„Shakedown”, „Good Boys”, „End to End”, „The Tingler” sunt cele mai mişto de pe album. Mai ales „Good Boys” care e foarte foarte disco şi „The Tingler” care e ultra-camp şi demenţial de distractiv.

8/10

 

3.       Air – Love2

Cea mai mare dezamăgire pe anul ăsta. Absolut execrabil şi ruşinos. Mă simt ca şi cum Air m-ar fi scuipat în urechi.

Singura melodie cât de cât OK este „So Light Is Her Footfall”.

2/10

4.       Vitalic – Flashmob

„Vitalic” suferă de sindromul celui de-al doilea album adică teama aia că al doilea album nu va fi mai bun ca primul. Ceea ce e corect. E foarte greu să faci un follow-up la „OK Cowboy” ţinând cont că e un album absolut fantastic.

Acum, „Flashmob” nu e rău dar nici dătător pe spate. Nu mai are forţa aia nebunească pe care o aveau „No Fun”, „My Friend Dario” etc. de pe „OK Cowboy”. Sunt câteva momente interesante („Chicken Lady”), câteva momente foarte mişto care aduc a „OK Cowboy” („Terminateur Benelux”, „Your Disco Song”) şi nişte momente absolut abominabile („Flashmob”, Station Mir 2099”).

6/10