Tick Tock

Well...it's not THAT bad. But it is horrible in a certain way.

Ok, pana acum Koontz nu m-a dezamagit decat de 2 ori: cu sfarsitul de la The Taking (carte care, pana la sfarsit, a fost extraordinara) si cu One Door Away From Heaven (pe care, si acum, la doi ani dupa ce am cumparat-o, nu am reusit sa o termin).

Pana acum.

Ticktock merge pe principiul pe care a mers si Life Expectancy: mai mult umor decat de obicei si personaje mai outrageous decat de obicei. Spre deosebire de Ticktock, Life Expectancy a fost foarte misto.

Problemele cartii asteia este urmatoarele: personajul principal infricosator de enervant, "personaja" principala e mult prea trasa de par (nu la propriu, surprinzator), sfarsitul e cel mai prost sfarsit pe care l-am citit vreodata. As in, CE CACAT. Ca sa zic asa.

Eu n-am nimic cu asiaticii (de obicei) da' the whole idea of the book made me hate them a bit.

It goes like this (ma voi hotari daca vor fi spoilere):

Tommy Phan, vietnamez prin excelenta dar cu mari dorinte arzatoare de a fi american 100%, alienat total fata de familie datorita pasiunii pentru cheeseburgers and american muscle cars primeste o papusa cu un bilet in vietnameza. De cand baga papusa in casa, respectiva(-ul?) incepe sa se transforme intr-un monstru. Si-l urmareste. Toata cartea.

Toata structura cartii se rezuma la asta: alergatura, pauza, alergatura, pauza, alergatura, pauza.

Si cam atat.

Bad mister Koontz in the 90s!!!!! BAD!

Meh, at least his other books are scrumptious.